Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul de introducere a sistemului de alertare a populației prin SMS în cazuri de urgență.
Primul exercițiu din 2018 care are ca scop testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă va avea loc miercuri, în intervalul orar 10.00 – 11.00. Vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente în toate județele.
Testările sistemului RO-ALERT vor începe către sfârșitul anului, peste cinci firme aflându-se în proces de negociere directă cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Serviciul de Telecomunicații Speciale în vederea furnizării echipamentelor necesare implementării sistemului.
Guvernul a alocat 30,4 milioane lei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a achiziționa în regim de urgență și prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț echipamentele necesare realizării sistemului de alertare a populației prin SMS în cazuri de urgență.
Operatorii de telefonie mobilă din România sunt dispuși să colaboreze cu statul pentru a introduce sistemul de alertare a populației în caz de urgență, dar implementarea sistemului ar putea dura până la 1 an și depinde de soluția tehnică aleasă de autorități. Operatorii de telefonie nu dețin deocamdată echipamentele tehnice pentru un astfel de sistem și nici pentru o platformă comună cu STS.